Felmer, ianuarie 2026 – Sunt sate în Țara Făgărașului în care timpul pare să fi obosit. Felmer este unul dintre ele. Un sat cândva preponderent săsesc, astăzi redus la câteva zeci de gospodării locuite și doar doi-trei sași rămași, ca niște ultime ecouri ale unei lumi dispărute.

Am revenit aici după opt ani, cu amintirea vie a reportajului scris în 2018. Atunci, Biserica Evanghelică fortificată părea că mai rezistă doar o picătură de timp. În 2026, impresia este aceeași – doar că zidurile sunt mai crăpate, iar timpul mai neiertător.

O biserică de 800 de ani, în pragul colapsului

Biserica evanghelică fortificată din Felmer, ridicată în secolul al XIII-lea, este monument istoric (LMI BV-II-a-B-11697). Din bazilica romanică inițială s-au păstrat corul cu boltă în nervuri și absida semicirculară. Galeriile din lemn, adăugate în jurul anului 1800, încă se mai țin, dar doar printr-un miracol al echilibrului.

Interiorul, cândva plin de viață, păstrează astăzi doar urme: un altar crem, cu o scenă biblică abia vizibilă, bănci pe care nu s-a mai stat de ani, amvonul în care nu mai slujește nimeni, strane pictate în albastru, suspendate ca niște relicve ale unei comunități dispărute.

O parte din mobilierul original a fost evacuat în timp, pentru a fi salvat. Orga din 1780, de exemplu, a fost mutată la Făgăraș în anii ’90, unde a fost restaurată și repusă în funcțiune în 1996, dar tot în Făgăraș.

Astăzi, biserica nu mai este utilizabilă. Agramonia o descrie sec: „biserica dărăpănată nu mai este utilizabilă în prezent”. Iar Repertoriul Arheologic Național confirmă că ansamblul se află într-o stare avansată de degradare.

Un sat cu urme de sași și multe case goale

„Pe vremuri, jumătate din sat erau sași. Azi mai avem doar amintirea lor”, îmi spune o localnică de 69 de ani, sprijinită de poartă, alături de vecina ei de 75.

Cele două femei își amintesc cu nostalgie: „În biserica aceea a fost școala, dragă. Amândouă am făcut școala acolo. Clădirea de lângă biserică a fost primărie odată.” Azi, clădirea de lângă biserică mai are doar niște ziduri roșii, cu cărămida măcinată și lipsite total de acoperiș.

Felmerul, atestat documentar în 1206, și-a luat numele – spune tradiția – de la preotul Felmeraien, care ar fi venit aici cu primele 15 familii săsești, considerate națiune privilegiată. Acestea au primit pământ arabil și i-au angajat pe românii găsiți în sat ca slugi.

Astăzi, însă, satul este departe de vremurile în care primarii erau sași, iar ulițele pline. Emigrarea masivă spre Germania înainte de 1990 a golit comunitatea. Cei de acum pleacă mai degrabă în Spania sau Italia, pentru câțiva ani, și se întorc cu agoniseala.

O duminică liniștită într-un sat care se stinge

Într-o duminică obișnuită, „populația vizibilă” a satului înseamnă 10–12 oameni ieșiți în același timp pe uliță. Atât am găsit și eu. Oamenii mergeau la biserică – nu la cea evanghelică, ci la cea ortodoxă, singura funcțională.

Biserica fortificată, în schimb, pare să mai reziste doar până la o vijelie mai puternică. Poate exagerez, dar nu cu mult. În 2025, Biserica Evanghelică din România recunoștea că 25% dintre bisericile istorice pe care le deține sunt în stare gravă, din cauza lipsei fondurilor și a dezinteresului autorităților locale. Felmerul este un exemplu dureros.

Felmerul, între trecut și uitare

Ansamblul fortificat păstrează încă două turnuri, fragmente din zidul de apărare medieval, incinta poligonală cu cinci laturi.

Chiar și cu intervenții urgente, viitorul ar fi nesigur, atât este de mâncat de timp obiectivul. Monumentul a rezistat 800 de ani. S-ar fi cuvenit să prindă mia.

Felmerul nu este doar un sat. Este o lecție despre memorie, despre comunități care dispar și despre patrimoniu lăsat în voia sorții. Este locul în care istoria încă respiră, dar tot mai greu.

Când plec, mă uit încă o dată la biserica fortificată. În 2018 credeam că nu va prinde viitorul. În 2026 încă stă în picioare. Dar pentru cât timp?

Așezarea a rezistat din Epoca Bronzului, dar o omoară prezentul

Felmer este unul dintre cele mai vechi sate atestate din Transilvania, cu o istorie care coboară până în primele decenii ale secolului al XIII‑lea. Prima mențiune documentară apare la 6 septembrie 1206, într-un act emis de regele Andrei al II‑lea al Ungariei, în care localitatea este numită villa Welmer.

În dialectul săsesc, satul apare sub numele Fälmern, în germană Felmern, iar în maghiară Felmér.

De-a lungul Evului Mediu, Felmer a fost o așezare mixtă, locuită de sași și români. Sașii, având statut privilegiat, i-au angajat adesea pe români ca slugi.

Biserica evanghelică fortificată, ridicată după anul 1200, a fost centrul spiritual și defensiv al comunității. În jurul anului 1488, sașii au înființat aici și cea mai veche școală din sat, reconstruită ulterior la începutul secolului XX din materialele rezultate după demolarea unor părți ale fortificației.

Arheologic, zona este locuită încă din Epoca Bronzului, fiind descoperite fragmente ceramice, un mormânt din piatră și urme de bordeie în puncte precum „Dealul Morii”, „Piscul lui Andrieș” sau „Sub Mesteceni”.

Astăzi, Felmer aparține comunei Șoarș și are o populație de 480 de locuitori (recensământ 2021), fiind un sat în care istoria este încă vizibilă, dar tot mai fragilă.

(CRISTINA CORNILĂ)