În această dimineață, în jurul orei 10:00, echipajele de intervenție au fost anunțate despre o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon, produsă într-un imobil din municipiul Făgăraș.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate de urgență un elicopter SMURD, un echipaj SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, pentru acordarea asistenței medicale și evaluarea victimelor.
În urma evaluării, cinci copii sunt conștienți, iar un adult se află în stare de inconștiență, acesta primind îngrijiri medicale de specialitate.
La intervenție a participat și o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și siguranță.
Misiunea este în desfășurare.
(Alina ROMAN)