- Ziua Unirii Principatelor Române a prins glas și culoare prin implicarea copiilor din Grupul vocal „Hansel și Gretel”, care au marcat momentul istoric printr-o activitate educativă îmbinată cu momente artistice pline de emoție.
Cei mici au aflat, pe înțelesul lor, ce a însemnat Unirea de la 1859, au cântat melodii patriotice și au descoperit povestea lui Moș Ion Roată, simbol al dreptății și al unității românilor. Activitatea s-a încheiat cu Hora Unirii, dansată cu entuziasm, ca un gest simplu, dar plin de semnificație, prin care copiii au retrăit spiritul solidarității de odinioară.
Întregul moment a creat o atmosferă caldă, încărcată de emoție, mândrie și respect pentru valorile naționale. Coordonatorul grupului, prof. Adela Mihalcea, a subliniat importanța unor astfel de activități în formarea copiilor și în apropierea lor de istorie și tradiții.
(Alina ROMAN)