LOGO2
Doi medici și șase asistenți medicali noi s-au alăturat Spitalului Orășenesc Victoria
1020 vizualizari

Spitalul din Victoria continuă să se dezvolte, iar ultimele săptămâni au adus schimbări importante atât în zona medicală, cât și în cea administrativă. Conducerea unității anunță că echipa s-a mărit prin angajarea a șase noi asistenți medicali, repartizați în secții considerate esențiale pentru buna funcționare a spitalului.

Noii angajați își vor desfășura activitatea în spitalizarea de zi, în specialitățile chirurgicale, în pediatrie și ambulatoriul de pediatrie, precum și în ortopedie, traumatologie, sterilizare și radiologie. Prin aceste completări, fluxurile de lucru devin mai eficiente, iar pacienții beneficiază de servicii mai bine organizate.

Pe lângă personalul mediu, spitalul își consolidează și echipa de medici. După ce luna trecută au fost angajați doi specialiști, din aprilie vor veni încă doi. Dr. Gabriela Vârnav, medic specialist în medicină de urgență, se va alătura colectivului începând cu 1 aprilie, urmând să lucreze alături de Dr. Silvia Balint, medic primar de medicină de familie cu atestat în medicină de urgență, angajată recent.

Progrese au fost înregistrate și în zona administrativă, unde au fost ocupate posturile de secretar și referent achiziții publice. În perioada următoare, spitalul va organiza un nou concurs pentru postul de referent la recepție, în încercarea de a acoperi toate funcțiile necesare unei activități eficiente.

Primarul orașului Victoria, Camelia Gligor, subliniază că ritmul de dezvoltare al spitalului este în creștere și că rezultatele încep să fie vizibile. Aceasta a transmis mulțumiri întregii echipe pentru implicare și seriozitate, apreciind modul în care personalul contribuie la modernizarea și consolidarea serviciilor medicale oferite comunității.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *