Primăria Comunei Recea organizează în data de 12 mai 2026 concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de asistent medical comunitar debutant, poziție aflată în afara organigramei aparatului de specialitate al primarului. Postul este parte a Echipei Comunitare Integrate (ECI) și este finanțat prin proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, Cod PIDS/586/PO4/339395.
Condiții, cerințe și calendarul concursului
Postul este cu normă întreagă, 8 ore/zi, pe durata implementării proiectului. Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de HG nr. 1336/2022 și Codul Muncii, precum și cerințele specifice postului: absolvirea liceului sanitar, a unei școli postliceale sanitare sau a învățământului universitar în specializarea „asistență medicală”. Este obligatoriu certificatul de membru OAMGMAMR, iar specializarea în asistență medicală comunitară constituie avantaj.
Sunt necesare abilități precum capacitatea de rezolvare a problemelor, asumarea responsabilității, empatie, comunicare eficientă, spirit organizatoric, capacitatea de a lucra independent și în echipă, precum și disponibilitatea de a sprijini persoane vulnerabile. Postul presupune colaborare cu personal medical, specialiști din instituții locale și membri ai comunității.
Dosarele se depun în perioada 15–28 aprilie 2026, până la ora 16:00, la sediul Primăriei Recea sau prin e-mail, în format PDF, la adresa primaria_receabv@yahoo.com. Documentele necesare includ formularul de înscriere, acte de identitate, documente de studii, adeverințe de vechime, CV, cazier judiciar, adeverință medicală și certificat de integritate comportamentală.
Proba scrisă va avea loc pe 12 mai 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Recea. Interviul este programat pentru 18 mai 2026, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 21 mai 2026. Bibliografia pentru concurs cuprinde legislație specifică domeniului medical, norme privind asistența medicală comunitară, drepturile pacientului, protocoale de colaborare interinstituțională și lucrări de specialitate.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0762 630 079, persoană de contact: Apreutesei Raluca-Maria.
(CRISTINA CORNILĂ)
