Locuitorii din Făgăraș sunt invitați, marți, 28 aprilie 2026, să participe la o amplă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, precum și a bateriilor uzate, organizată de Asociația ENVIRON în parteneriat cu Primăria Municipiului Făgăraș.
Acțiunea vine în sprijinul comunității, oferind o soluție simplă și gratuită pentru eliminarea aparatelor electrice vechi, defecte sau scoase din uz, care, de multe ori, ajung să ocupe inutil spațiul din locuințe. Mai mult decât atât, aceste deșeuri pot reprezenta un risc real pentru sănătatea oamenilor și pentru mediul înconjurător, dacă nu sunt gestionate corespunzător.
Autoritățile reamintesc că aruncarea echipamentelor electrice sau a bateriilor uzate împreună cu gunoiul menajer este interzisă prin lege, acestea trebuind predate exclusiv în puncte special amenajate.
Campania din 28 aprilie le oferă făgărășenilor două variante de predare:
În intervalul orar 10:00 – 12:00, cetățenii pot aduce deșeurile la punctul fix de colectare, amenajat în parcarea din fața Stadionului Municipal.
Ulterior, între orele 12:00 – 15:00, organizatorii asigură colectarea direct de la domiciliu, în baza unei solicitări telefonice la call center-ul operatorului, la numărul 031.827.0000.
Reprezentanții administrației locale subliniază că implicarea cetățenilor este esențială pentru succesul unei astfel de campanii, fiecare gest contribuind la protejarea mediului și la menținerea unui oraș mai curat și mai sigur pentru întreaga comunitate.
(VIORICA ȘTEFAN)
