Curtea Constituţională a României (CCR) a respins miercuri, 24 iunie, cu majoritate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate depusă în luna mai de preşedintele României, Nicuşor Dan, privind modificările aduse OUG nr. 81/2021 referitoare la metodele de intervenţie imediată în cazul atacurilor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor. Judecătorii constituţionali au stabilit că legea este conformă cu prevederile constituţionale în raport cu criticile formulate.
Decizia CCR permite intrarea în vigoare a legii adoptate în primăvară de Parlament, act normativ care stabileşte, la nivel naţional, pentru anul 2026, o cotă de prevenţie de 859 de exemplare şi o cotă de intervenţie de 110 exemplare. Cotele sunt stabilite la nivel naţional, fără repartizare pe judeţe în cazul intervenţiilor, iar recoltarea este permisă până la 31 decembrie 2026.
71 de urşi pot fi extraşi din judeţul Braşov în cadrul cotei de prevenţie
Conform actului normativ, 71 dintre cele 859 de exemplare din cota de prevenţie vor putea fi recoltate din judeţul Braşov.
Cele mai mari cote – câte 5 exemplare – au fost alocate fondurilor cinegetice Timiş 18 (care include fondul forestier al municipiului Braşov, administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt) şi Şercăiţa.
Fondurile Râşnov şi Bran - Şimon au primit câte 4 exemplare, iar restul fondurilor au cote cuprinse între 1 şi 3 exemplare.
Legea menţine interdicţii clare privind protecţia exemplarelor vulnerabile, conform colegilor de la bzb.ro. Este interzisă recoltarea femelelor însoţite de pui cu vârsta sub doi ani. Recoltarea nu poate avea loc în păduri unde vânătoarea este interzisă. Urşii din cota de prevenţie pot fi vânaţi de vânători, sub coordonarea personalului tehnic al gestionarului fondului cinegetic. Exemplarele din cota de intervenţie pot fi extrase doar prin metodele „la pândă” şi „la dibuit”, exclusiv de personal tehnic de specialitate.
Cotele aprobate pentru fondurile de vânătoare din judeţul Braşov
- Buneşti – 2
- Dopca-Apaţa – 1
- Comăna – 1
- Vlădeni – 1
- Crizbav – 1
- Rotbav – 1
- Codlea – 1
- Cristian – 1
- Geamăna – 1
- Timiş 18 – 5
- Fişer – 1
- Prejmer-Cernatu – 1
- Budila – 1
- Urlători – 1
- Gârcin – 2
- Victoria – 1
- Tărlung – 2
- Râşnov – 4
- Bran–Şimon – 4
- Moieciu – 1
- Piatra Craiului – 1
- Homorod – 2
- Poiana Mărului – 1
- Bârsa – 2
- Strâmba-Mira – 2
- Veneţia – 1
- Şercăiţa – 5
- Toderiţa – 1
- Felmer – 1
- Şoarş-Bărcut – 1
- Făgăraş – 1
- Cincu – 2
- Jibert – 2
- Sebeş – 3
- Dejani – 3
- Voila – 1
- Sâmbăta – 1
- Zizin – 2
- Dălghiu – 1
- Ungra – 1
- Racoş – 1
- Ticuş – 1
- Valea Bogăţii – 1
-
Dopca – 1