LOGO2
Carantină națională pentru ovine și caprine. Primăria Cincu avertizează crescătorii după confirmarea pestei micilor rumegătoare în Mureș
1776 vizualizari

România a intrat oficial în carantină pentru 30 de zile, după confirmarea pestei micilor rumegătoare la o fermă din județul Mureș. Boala virală, extrem de contagioasă pentru oi și capre, a determinat autoritățile să impună restricții severe în toată țara. Crescătorii nu mai pot muta animalele, iar transportul către abatoare este permis doar cu aprobarea Direcției Sanitar-Veterinare. În plus, Comisia Europeană a decis suspendarea exporturilor de animale vii din România până la finalul anului.

   

Măsurile afectează direct fermierii din toate regiunile, inclusiv pe cei din zona Făgărașului. Primăria Cincu a transmis o informare publică, avertizând crescătorii să fie vigilenți și să anunțe imediat medicul veterinar dacă observă simptome specifice bolii. Mesajul administrației locale subliniază riscurile și recomandă izolarea animalelor suspecte, evitarea deplasărilor și respectarea regulilor de biosecuritate.

Situația este dificilă pentru crescători. În zonele afectate au fost impuse și restricții la pășunat, pentru a limita răspândirea virusului. Boala se transmite rapid prin contact direct, echipamente, furaje, apă sau animale sălbatice, motiv pentru care autoritățile cer fermierilor să respecte cu strictețe regulile impuse.

Primăria Cincu a fost printre primele instituții locale care au informat publicul despre pericol, distribuind materiale oficiale privind simptomele, modul de transmitere și măsurile de prevenție. Administrația locală subliniază că protejarea animalelor este esențială pentru a evita pierderi majore în gospodării și în sectorul zootehnic.

Autoritățile sanitar-veterinare monitorizează evoluția focarului și au intensificat controalele în ferme și abatoare. Crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari și să raporteze orice suspiciune, pentru a limita efectele acestei crize asupra comunităților rurale.

 

(VIORICA ȘTEFAN)

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *