Într-un sat cunoscut în ultimii ani pentru baza militară multinațională NATO, dar și pentru impresionanta biserică fortificată cu tuneluri secrete și celebra temniță matrimonială, s-a deschis un local care își propune să schimbe felul în care sunt priviți burgerii. La The Bull, în Cincu, fiecare ingredient este ales cu grijă, iar vedeta preparatului este carnea de vită Angus provenită chiar din sat.
În spatele afacerii se află Anna Radu, o româncă născută la Brașov, dar crescută în Italia, unde și-a construit experiența în industria ospitalității. Astăzi, ea aduce în Transilvania ceea ce a învățat în restaurantele italiene și transformă un preparat celebru în întreaga lume într-o experiență culinară autentică.
De la Roma și Milano, la Cincu. „Am vrut să aduc acasă tot ce am învățat în Italia”
Anna Radu are 30 de ani și o poveste aparte. Deși s-a născut în Brașov, a trăit aproape toată viața în Italia, mai întâi la Roma, apoi la Milano. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie la Roma, iar ulterior a studiat jurnalismul la Milano. În paralel cu studiile, a lucrat ani la rând în restaurante și hoteluri, apoi în industria marketingului.
„La fiecare restaurant am început de la spălat vasele și, pas cu pas, am ajuns director de sală. Acolo am învățat disciplina, respectul pentru ingrediente și pasiunea pentru bucătărie. Toată experiența acumulată în Italia m-a format și mi-a dat încrederea să pornesc această afacere”, povestește Anna.
La un moment dat și-a dorit să afle mai multe despre originile familiei sale. A venit în România, în locurile natale ale mamei sale, iar Cincu și Țara Făgărașului au cucerit-o definitiv. „M-am îndrăgostit de aceste locuri și am decis să rămân. Mi-am dorit să aduc aici cultura gastronomică și experiența pe care le-am acumulat în Italia și să le combin cu produse locale de cea mai bună calitate.”
Carnea face diferența: Angus din ferma aflată la doar un kilometru
Secretul burgerilor de la The Bull începe înainte de bucătărie. Carnea provine de la o fermă cunoscută din Cincu, aflată la aproximativ un kilometru de restaurant, unde sunt crescute aproximativ 150 de bovine din rasa Angus, pe 200 de hectare de pășune. „Noi nu ascundem gustul cărnii în foarte multe sosuri. O condimentăm doar cu sare și piper alb. Valoarea burgerului este dată de carne, iar aceasta trebuie să fie vedeta preparatului. Sosurile doar completează gustul.”
Toate sosurile sunt pregătite în bucătărie: maioneza, sosul cu cheddar și renumitul sos al casei, a cărui rețetă conține nouă ingrediente păstrate secrete. „Rețetele la care lucrăm acum au fost gândite timp de două luni. Am testat, am schimbat și am perfecționat fiecare detaliu până am ajuns la gustul pe care îl doream.”
Istoria burgerului este, de altfel, una fascinantă. Deși preparatul își are rădăcinile în friptura tocată inspirată de orașul german Hamburg, forma modernă - chifteaua de vită servită într-o chiflă - s-a popularizat în Statele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Nici astăzi nu există un consens privind inventatorul său, mai multe persoane revendicând această creație culinară.
Chifla făcută după o tehnică japoneză și ingrediente premium
La The Bull nu doar carnea este specială. Chiflele sunt preparate zilnic, după o tehnică japoneză care presupune respectarea strictă a temperaturii.„Există un preparat care intră în compoziția aluatului și care nu trebuie să depășească 65 de grade. Dacă ajunge la 66 de grade, îl arunc și o iau de la capăt”, povestește Anna.
Fiecare chiflă costă aproximativ trei lei doar pentru a fi produsă, deoarece sunt folosite ingrediente premium: unt din Franța, făină Caputo din Italia și ouă proaspete de țară. Aluatul stă 40 de minute la dospit și încă 20 de minute la cuptor, iar întregul proces este realizat cu ajutorul unor echipamente profesionale.
Cartofii sunt proaspeți, nu congelați, iar castraveții murați folosiți în burgeri sunt preparați chiar la Cincu. „Noi vrem ca fiecare ingredient să fie cât mai natural. Nu urmărim să impresionăm prin cantitatea de sosuri, ci prin calitatea produselor și prin gustul autentic.”, mărturisește aceasta.
Un restaurant pentru familie, evenimente și întreaga comunitate
Anna subliniază că The Bull nu este un bar sau un pub: „La noi băutura doar însoțește mâncarea. Ne dorim să fim un restaurant în care oamenii vin să mănânce bine și să petreacă timp împreună.”
Restaurantul are în prezent o sală cu 50 de locuri, iar în exterior se amenajează o terasă de aproximativ 100 de locuri. Aici pot fi organizate aniversări, întâlniri de afaceri și alte evenimente private.
În fiecare zi de vineri este pregătit și un preparat special, pe lângă burgeri. În ziua vizitei noastre, bucătăria pregătea lasagna. ,,Trebuie să recunosc că mă ajută extraordinar de mult colegul meu, mâna mea dreaptă - ca să îi zic așa - Iosif Cseh, fără de care preparatele noastre nu ar fi așa formidabile", completează Anna.
Localul livrează în Cincu și Cincșor, iar printre clienți se numără și militarii din baza NATO de la Cincu, veniți din mai multe țări, pentru care burgerii au devenit un limbaj culinar comun.
Pe viitor, meniul va include și burgeri din carne de pui, după identificarea unei ferme locale potrivite, de la care să provină puii. Deocamdată, cumpărătorii au la dispoziție mai multe tipuri de burger pregătite cu vită Angus: Tomahawk, Titan, Maverik, Avenger, Stinger și Spartan.
Totodată, investiția realizată permite producerea a până la 800 de burgeri pe zi, iar chiflele preparate la The Bull sunt deja comercializate și către alte restaurante și baruri din Țara Făgărașului. Acestea cumpără doar chiflele și pregătesc intern burgerul.
Într-un sat cu o istorie de secole, întemeiat de sași și devenit astăzi cunoscut atât pentru patrimoniul său, cât și pentru prezența militarilor aliați, The Bull adaugă o nouă atracție: un restaurant în care tradiția ingredientelor locale se întâlnește cu experiența gastronomică dobândită în Italia. Și, uite așa, Cincu a devenit încă o dată INTERNAȚIONAL.
DATE DE CONTACT:
The Bull - Cincu, nr. 256 - 259, jud. Brașov
Tel: 0738943661
Program: luni - duminică
11.00 - 13.30 și 18.00 -21.30
(CRISTINA CORNILĂ)