Un accident extrem de grav a avut loc marți dimineața, pe DN 7, pe sectorul dintre Boița și Lazaret, după ce un bolovan s-a desprins de pe versant și a căzut direct peste un autoturism aflat în trafic. În mașină se aflau două persoane: șoferița, o femeie de 36 de ani, care a reușit să se autoevacueze, și un bărbat aflat pe locul din dreapta, estimat inițial la 65 de ani, ulterior confirmat ca având aproximativ 71 de ani. Acesta a rămas încarcerat și inconștient.
Echipajele ISU Sibiu, SMURD și SAJ au intervenit cu autospeciale de descarcerare, echipaj medical și elicopter SMURD. Bărbatul a fost extras dintre fiarele contorsionate, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate timp îndelungat, medicul a declarat decesul la fața locului.
Traficul a fost blocat complet peste o oră și jumătate
Centrul INFOTRAFIC a anunțat că traficul a fost oprit temporar pentru intervenția de descarcerare, fiind reluat alternativ în jurul orei 08.50. Circulația în condiții normale a fost estimată pentru ora 09.30, fapt confirmat ulterior.
La ora prânzului, traficul se desfășoară normal, fără restricții, iar zona a fost eliberată de echipaje.
Potrivit Poliției Sibiu, bolovanul s-a desprins de pe versant la ieșirea din Lazaret, lovind în plin autoturismul. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii incidentului.
DN7 – Valea Oltului este cunoscut pentru instabilitatea versanților, iar incidente similare au avut loc și în anii anteriori, unele soldate cu victime.
(VIORICA ȘTEFAN)
FOTO: ISU SIBIU
