Artistul spaniol Julio Iglesias a dat în judecată vicepremierul Spaniei, Yolanda Díaz, acuzând-o că i-a afectat onoarea și reputația prin declarațiile publice făcute după apariția unor acuzații de abuz sexual care au fost ulterior clasate de Parchet. Cântărețul solicită despăgubiri de 50.000 de euro pentru prejudiciul moral, iar plângerea a fost depusă la Tribunalul Suprem din Madrid, vizând o presupusă încălcare a dreptului la onoare și la viața privată.
Demersul vine după ce, în luna ianuarie, Yolanda Díaz a comentat public acuzațiile formulate de două foste angajate ale artistului, care îl acuzau de abuz sexual, agresiune și încălcarea drepturilor lucrătorilor. Parchetul a clasat dosarul, invocând lipsa competenței instanțelor spaniole, însă vicepremierul a publicat un mesaj pe rețeaua Bluesky în care vorbea despre „mărturii cutremurătoare”, „abuzuri sexuale” și o „situație de sclavie”, mulțumind femeilor care au depus plângerea și jurnaliștilor care au relatat cazul.
Avocații lui Julio Iglesias susțin că aceste afirmații transmit publicului ideea că artistul ar fi vinovat, deși nu există o hotărâre judecătorească în acest sens. În acțiunea depusă, cântărețul cere retragerea declarațiilor, recunoașterea caracterului ilicit al acestora, plata despăgubirilor și acoperirea cheltuielilor de judecată. O procedură de conciliere a avut loc înainte de proces, însă Yolanda Díaz a refuzat să își retragă afirmațiile.
În paralel, Julio Iglesias a intentat proces și împotriva publicației elDiario.es și a mai multor jurnaliști, inclusiv directorul publicației, Ignacio Escolar. Artistul îi acuză de calomnie, defăimare și atingere adusă integrității morale, susținând că articolele publicate conțin falsuri și jigniri și fac parte dintr-o campanie de denigrare îndreptată împotriva sa.
