Ascunsă între munții Harghitei, în apropierea locului unde își începe drumul unul dintre cele mai importante râuri ale României (Mureșul), Mănăstirea Izvoru Mureșului este un loc în care natura și spiritualitatea se împletesc într-un mod aparte. Așezământul monahal atrage anual foarte mulți pelerini și turiști, impresionați atât de frumusețea peisajului, cât și de arhitectura complexului.
Deși ideea înființării unei mănăstiri în această zonă a apărut încă înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, proiectul a fost amânat timp de mai multe decenii din cauza contextului istoric. Construcția actualului așezământ a început după 1990, iar în anul 2000 biserica a fost sfințită și deschisă credincioșilor. De atunci, mănăstirea s-a dezvoltat constant, devenind unul dintre cele mai importante centre spirituale ortodoxe din estul Transilvaniei.
Biserica este construită în stil brâncovenesc, iar întregul ansamblu monahal este înconjurat de un zid din piatră care îi conferă aspectul unei mici cetăți. Clopotnița impunătoare, aleile îngrijite, spațiile verzi, florile și liniștea care învăluie locul creează o atmosferă care îi îndeamnă pe vizitatori la reculegere.
Mănăstirea poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an la 15 august. Cu această ocazie, aici ajung mii de credincioși din toate colțurile țării, care participă la slujbele religioase și la procesiunile organizate cu prilejul hramului.
Mulți aleg să combine vizita cu explorarea împrejurimilor, renumite pentru aerul curat, pădurile întinse și peisajele verzi. Eu am ajuns la aici căutând efectiv izvorul râului Mureș, la care nici nu am mai ajuns până la urmă, pentru că acesta se află la vreo 5 kilometri de mânăstire înspre munte, iar în ziua aceea plouse de dimineață și încă ploaia nu îți încheiase socotelile cu zona. Mureșul, care izvorăște din Munții Hășmaș, curge pe teritoriul României pe o distanță de 760 km. Râul este vizibil în zonă și l-am trecut de mai multe ori pe poduri, fiind doar un firicel de apă în zona aceea.
Dacă tot n-am ajuns la izvor, am mai explorat puțin împrejurimile și am descoperit mai sus de mânăstire o casă tradițională foarte pitorească, din lemn acoperită cu șindrilă și împrejmuită cu gard de nuiele. Nu știu dacă era o casă de oaspeți a mânăstirii sau locuința de vacanță a cuiva, dar părea desprinsă din muzeul satului. Căsuța era într-o poieniță verde și ajungeai la ea dacă traversai proprietatea mânăstirii, pe lângă șoproanele cu lemne de foc și lacul de pești. Tehnologia a ajuns până la această căsuță veche, căci era monitorizată video. Am stat puțin pe prispa ei, am respirat aer cu miros de pin, am făcut fotografii și ne-am luat la revedere de la acest loc instagramabil.
Localitatea Izvorul Mureșului, de unde și-a luat numele mânăstirea, se află între Miercurea Ciuc și Gheorgheni, iar lăcașul de cult este chiar la drumul național (DN 12), așa că vă sare singur în ochi, fără să-l căutați. Obștea este formată din mai multe măicuțe, care au ateliere de pictură, croitorie, tâmplărie și chiar sculptură în incinta mânăstirii.
(CRISTINA CORNILĂ)
