Femeile care au născut, adoptat și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit art. 51 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Facilitatea se acordă doar dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: realizarea stagiului complet de cotizare contributiv și creșterea unuia sau mai multor copii până la împlinirea vârstei de 16 ani. În cazul copiilor adoptați, legea impune o perioadă minimă de creștere de 13 ani.
Diminuarea vârstei standard de pensionare se stabilește în funcție de numărul copiilor. Pentru un copil, reducerea este de șase luni. Doi copii permit o reducere de un an, iar trei copii aduc o diminuare de un an și șase luni. În cazul a patru copii, vârsta de pensionare scade cu doi ani. Mamele care au crescut cinci copii beneficiază de o reducere de doi ani și șase luni, iar cele care au crescut șase copii pot ieși la pensie cu trei ani mai devreme. Pentru șapte sau mai mulți copii, reducerea ajunge la trei ani și șase luni.
Legea permite cumularea acestei facilități cu alte reduceri prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv cele acordate pentru activitatea desfășurată în condiții speciale sau deosebite de muncă, conform art. 48 din aceeași lege. Reducerile pot fi cumulate și cu alte prevederi din acte normative speciale. Totuși, legiuitorul a stabilit o limită clară: reducerea totală a vârstei standard de pensionare nu poate depăși 11 ani.
Conform Legii nr. 360/2023, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Pentru femei, atingerea acestei vârste se face gradual, conform calendarului de majorare prevăzut în Anexa nr. 5 a legii.
(VIORICA ȘTEFAN)
