LOGO2
Primarul Gheorghe Sucaciu: Făgărașul economisește energie datorită investițiilor făcute în ultimii ani
1278 vizualizari
 

Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a transmis un mesaj public după apelul premierului Ilie Bolojan privind reducerea consumului de energie electrică pe timpul nopții. Edilul afirmă că administrația locală a făcut deja pași importanți în această direcție, prin investiții planificate și implementate în ultimii ani.

Edilul Sucaciu subliniază că Făgărașul nu a așteptat o criză energetică pentru a acționa, ci a început modernizarea iluminatului public încă de la începutul mandatului său. „Era firesc să reducem consumul și cheltuielile prin investiții inteligente, nu doar prin măsuri luate în grabă atunci când apare o situație dificilă”, a declarat primarul.

În prezent, aproximativ 90% din iluminatul public al municipiului funcționează cu tehnologie LED, mult mai eficientă decât vechile lămpi cu vapori de mercur. Edilul precizează că până la finalul anului se va ajunge la 100% iluminat public modernizat, ceea ce va reduce și mai mult consumul de energie și costurile suportate din bugetul local.

Un alt proiect major aflat în derulare este înființarea parcului fotovoltaic al municipiului, care va produce energia necesară iluminatului public și instituțiilor aflate în subordinea Primăriei. „Este un pas important spre independență energetică și spre reducerea cheltuielilor din bani publici”, a transmis Sucaciu.

 
primar Gheorghe Sucaciu
 

Primarul a făcut și un apel către angajații instituțiilor publice din Făgăraș să adopte comportamente responsabile privind consumul de energie: stingerea luminilor când nu sunt necesare, oprirea calculatoarelor și a echipamentelor peste noapte și atenție sporită la utilizarea resurselor.

Mesajul edilului pune accent pe ideea că economia de energie nu se rezumă la reacții punctuale, ci la investiții durabile și la o administrare responsabilă a fondurilor publice. Făgărașul, spune acesta, va continua să investească în soluții moderne și eficiente, menite să reducă costurile și să crească independența energetică a municipiului.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *