LOGO2
De la cooperativă, la Primărie: noul sediu al administrației din Sâmbăta va fi dotat cu fonduri europene
1530 vizualizari

Primăria Comunei Sâmbăta de Sus va beneficia de o nouă investiție finanțată din fonduri europene nerambursabile. Primarul Nicolae Moraru a anunțat semnarea unui contract de finanțare în valoare de aproximativ 53.000 de euro, destinat dotării noului sediu al administrației locale.

Prin proiect vor fi achiziționate mobilier, calculatoare, imprimante și alte echipamente IT necesare desfășurării activității în condiții moderne. Finanțarea este obținută prin AFIR, cu sprijinul GAL Valea Sâmbetei, și completează investiția privind amenajarea și finalizarea noului sediu al Primăriei.

Clădirea în care a fost amenajat noul sediu al administrației locale are și o istorie aparte. Imobilul a fost, în perioada comunistă, sediul cooperativei din localitate, iar acum este transformat pentru a răspunde nevoilor unei administrații moderne. El a fost cumpărat de comună de la Cooperativa de Consum Voila contra sumei de 22.000 de euro, cu mulți ani în urmă.

„Noul sediu nu înseamnă doar o clădire nouă, ci condiții mai bune pentru cetățeni, o administrație mai modernă și servicii publice la standarde mai ridicate. Continuăm să atragem fonduri europene și să folosim fiecare oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea comunei Sâmbăta”, a transmis primarul Nicolae Moraru.

Nicolae Morariu - primar Sâmbăta
 

Noua finanțare vine în completarea lucrărilor realizate pentru transformarea fostului sediu al cooperativei într-un spațiu destinat administrației publice locale, investiția urmărind crearea unor condiții mai bune atât pentru angajații Primăriei, cât și pentru cetățenii care apelează la serviciile administrației.

 

(CRISTINA CORNILĂ) 

Foto: arhivă

   
Așa arăta clădirea fostei Cooperative de Consum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *