Făgărașul a început lucrările la primul parc fotovoltaic al municipiului, o investiție care va produce energie electrică din surse solare și va reduce costurile tot mai mari ale instituțiilor publice. Proiectul este finanțat integral prin Fondul pentru Modernizare, fără contribuție din bugetul local, și vine într-o perioadă în care prețurile la energie au crescut constant în ultimii ani, punând presiune pe administrațiile locale din toată țara.
Parcul va avea o putere de 2.000 KW și va fi amplasat pe Șoseaua Hurezului, pe partea dreaptă cum se merge dinspre Făgăraș spre Hurez, după târgul de animale. Terenul are peste 8 hectare, iar pentru prima etapă sunt folosite aproximativ 2,5 hectare. Lucrările sunt realizate de o firmă făgărășeană, iar durata de execuție este de un an.

Primarul Gheorghe Sucaciu explică faptul că lucrările au început deja, chiar dacă nu sunt vizibile de pe șosea: „Deja a fost făcută licitația, am dat ordinul de începe, constructorul are 12 luni pentru execuție, din care a trecut o lună. Deocamdată se lucrează la amenajarea terenului, lucrările acestea nu se văd în momentul de față dacă treceți pe șosea.”
Edilul subliniază că investiția este esențială pentru a reduce facturile la energie ale municipiului și ale instituțiilor din subordine: „Acest parc va acoperi o parte din facturile cu energia electrică pe care o consumă Municipiul Făgăraș și instituțiile subordonate. Noi mai avem și o a doua parte a proiectului, care prevede acumulatori pentru stocarea energiei și un al doilea parc ca să putem acoperi toată energia consumată în oraș. Dimensionarea bateriilor este astfel făcută încât să acopere și viitoriul parc. Ambele parcuri și bateriile aferente vor fi toate în același loc, pentru că avem acolo o suprafață destul de mare pe care putem să ne desfășurăm, peste 8 hectare, iar noi am folosit deocamdată numai 2,5 hectare pentru primul parc. Firma care îl construiește pe primul este o firmă făgărășeană, iar finanțarea vine integral de la Ministerul Energiei, fără contribuție din partea noastră.”
Parcul fotovoltaic va produce energie verde pentru clădirile publice, iluminatul stradal și serviciile din subordinea autorității locale.
România este în stare de alertă energetică, din 1 august, după oprirea primului reactor de la Cernavodă (700 MW), din cauza debitelor foarte scăzute ale Dunării, care au dus și la înjumătățirea producției celor două hidrocentrale de pe fluviu de la intrarea în țară, cu o cotă de 10-15% din totalul generat la nivel multianual. Pe 13 august a fost oprit și al doilea reactor al centralei care asigură, în condiții normale de funcționare, aproximativ 20% din producția națională de energie. Starea de alertă a fost prelungită din 30 august, pentru 30 de zile.
(CRISTINA CORNILĂ)