Pentru unii, alergarea înseamnă câteva ture de parc, o ieșire de duminică dimineața sau poate o încercare de a mai da jos câteva kilograme. Pentru Didi Ioan Anghel, alergarea a ajuns să însemne aproximativ 2.000 de kilometri pe an, patru-cinci antrenamente pe săptămână, competiții de la 5 până la 103 kilometri și, mai ales, o comunitate de oameni pe care îi consideră aproape o a doua familie.
La 36 de ani, Didi este, în timpul săptămânii, subinginer la o firmă din Făgăraș care execută lucrări de construcții civile și industriale. Este tehnician constructor, meserie pe care a învățat-o la Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea”, unde a absolvit atât liceul, cât și școala postliceală. În timpul liber însă, hainele de serviciu sunt înlocuite de echipamentul de alergare. Și poate cel mai interesant lucru este că nu și-a propus niciodată să devină atlet. Totul a început aproape din întâmplare, în pandemie.
O pandemie, un stadion și începutul unei povești
Înainte de alergare, Didi mergea regulat la sala de sport. Pandemia i-a schimbat însă rutina. Pentru că nu a vrut să se vaccineze, a fost nevoit să renunțe la antrenamentele din sală. Numai că Didi nu era dispus să renunțe și la mișcare. A găsit soluția pe stadionul din Făgăraș. În aer liber putea să continue să facă sport, iar acolo a întâlnit și alți oameni care alergau. Dintr-o ieșire la alergare s-au legat prietenii, iar din prietenii au apărut primele competiții.
„La început am ieșit pe stadion pentru că nu mai puteam merge la sală și voiam să continui să fac mișcare. Acolo am început să cunosc oameni care alergau și, ușor-ușor, am ajuns să particip și la concursuri. Prima competiție mai cunoscută la care am fost a fost Crosul «Ion Gavrilă Ogoranu», de la Recea, în 2021. Am vrut neapărat să particip pentru că părinții mei sunt din Recea și eu îmi împart timpul între Făgăraș și Recea. De acolo lucrurile au început să se lege și am trecut de la 5 kilometri la 10, 15, 20 și apoi la distanțe din ce în ce mai mari”, povestește Didi.
Crosul de la Recea este organizat de mai mulți ani de profesorul Nelu Avram, în prezent directorul Școlii Gimnaziale din Recea. Pentru Didi, competiția a avut și o componentă personală: alerga, practic, pe terenul de unde provine familia sa.
Au urmat curse de 5, 10, 15 și 20 de kilometri. Apoi semimaratoane și maratoane. Iar când 42 de kilometri nu au mai fost suficienți, a venit momentul în care Didi a trecut într-o altă categorie. A alergat 103 kilometri.
S-a întâmplat la Constanța, în cadrul „Autism 24”, un eveniment caritabil destinat sprijinirii copiilor cu autism. Didi a făcut parte dintr-o echipă în care au alergat 12 oameni din Făgăraș. Ce au primit în urma participării, inclusiv jocuri și laptopuri, făgărășenii le-au donat copiilor cu dizabilități de la școala specială din Făgăraș.
Cei 103 kilometri nu au fost însă parcurși pe un traseu spectaculos, cu priveliști diferite care să nu plictisească. Didi a alergat practic același circuit de aproximativ trei kilometri, iar și iar. „Am făcut 103 kilometri în 14 ore. Au fost, bineînțeles, mici pauze pentru hidratare, dar practic am alergat aproape continuu. Circuitul avea aproximativ trei kilometri și l-am făcut de peste 30 de ori. Și poate că partea cea mai grea nu a fost numai distanța, ci faptul că faci același traseu de nenumărate ori. Vezi aceleași lucruri, treci prin aceleași locuri și trebuie să găsești în tine motivația să mai faci încă o tură și încă una”, spune Didi.
103 kilometri înseamnă aproape două maratoane și jumătate alergate într-o singură competiție.
Pentru comparație, Organizația Mondială a Sănătății recomandă adulților între 150 și 300 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână sau între 75 și 150 de minute de activitate intensă. Didi are însă patru-cinci alergări pe săptămână și spune că ajunge la aproximativ 2.000 de kilometri pe an.
42 de kilometri pentru o cauză bună și un urs întâlnit pe traseu
Dacă există un lucru care îl diferențiază pe Didi de alergătorul care iese singur la mișcare, acela este legătura dintre sport și cauzele caritabile. Participă la aproximativ 13-14 evenimente de alergare într-un an, iar aproape jumătate dintre ele au o componentă caritabilă. Unul dintre cele mai importante pentru el este Bloodfluencer Marathon, desfășurat la Dejani, în comuna Recea, eveniment dedicat promovării donării de sânge. Organizatorii spun explicit că evenimentul urmărește să apropie sportul de promovarea donării de sânge și să atragă noi donatori.
La ediția din acest an, Didi a ales proba de maraton, de 42 de kilometri, pe care a încheiat-o în aproximativ 6 ore. La Dejani sunt organizate probe de la distanțe mai scurte până la maraton, iar evenimentul are loc la poalele Munților Făgăraș.
Pentru el, maratonul de la Dejani nu rămâne un eveniment izolat. O dată pe an, merge împreună cu echipa Bloodfluencer și la București International Marathon, unde aleargă în tricourile comunității Bloodfluencer și promovează aceeași cauză. „Aproape jumătate dintre concursurile la care merg într-un an au și un scop caritabil. Pentru mine contează foarte mult partea asta. Nu este doar despre cât alergi, în cât timp termini sau unde te clasezi. Dacă poți să folosești pasiunea asta pentru a atrage atenția asupra unei cauze, cu atât mai bine. La Bloodfluencer promovăm donarea de sânge, iar la București mergem cu aceeași idee. Până la urmă, sportul și lucrurile bune pe care le poți face pentru ceilalți se potrivesc foarte bine”, spune Didi.
Și, cum orice poveste despre alergare trebuie să aibă și momente în care lucrurile nu ies conform planului, Didi are și câteva abandonuri la activ. În 2023, la Făgăraș Rocks, a fost nevoit să abandoneze cursa de 21 de kilometri după aproximativ 10 kilometri. Au apărut mai multe crampe musculare și nu a mai putut continua. Paradoxal, era una dintre competițiile de care se simțea cel mai apropiat. În anii anteriori, Didi ajutase chiar și la organizarea Făgăraș Rocks, din spatele scenei. „A fost greu să abandonez tocmai la Făgăraș Rocks, pentru că este un concurs de care mă leagă multe lucruri și la care am ajutat și eu, în câțiva ani, la organizare. Dar corpul îți spune uneori că trebuie să te oprești. Am avut mai multe crampe și, după aproximativ 10 kilometri, a trebuit să renunț. Alergarea te învață și asta: că nu câștigi de fiecare dată și că uneori cel mai bun lucru pe care îl poți face este să știi când să te oprești”, povestește făgărășeanul.
Alte competiții i-au oferit experiențe mai greu de uitat. În ianuarie 2026, la un concurs organizat de SKV Brașov, în zona Poiana Brașov, Didi și alți alergători s-au trezit pentru o perioadă alergând aproape în paralel cu un urs. Fiecare și-a văzut, până la urmă, de drumul său, alergătorii într-o direcție, ursul în alta.
Iar dacă unii sportivi își iau luni libere pentru recuperare după un maraton, Didi are o regulă mai simplă: luni se merge la serviciu. Anul trecut, la București International Marathon, a luat startul în două zile consecutive, la două probe diferite: 10 kilometri sâmbătă și 20 de kilometri duminică. Luni? Serviciu. „Luni te aduni și te duci la serviciu. Recuperarea se face din mers”, spune râzând.
2.000 de kilometri pe an și visul unui maraton la Roma
Didi aleargă în prezent de aproximativ șase ani. Spune că într-un an adună în jur de 2.000 de kilometri, ceea ce înseamnă, ca simplă comparație de distanță, echivalentul a aproape 47 de maratoane. Nu toate sunt însă alergate la concursuri. Cele mai multe se adună la antrenamente.
Aleargă de regulă pe stadionul din Făgăraș, dar și la Recea, pe dealuri și pe munte, inclusiv pe Dealului Galațiului. Uneori, traseul dintre cele două localități devine el însuși pistă de antrenament. Făgăraș - Recea înseamnă aproximativ 13 kilometri într-un sens. Așa că Didi a ajuns să facă ceea ce pentru un om obișnuit pare cel puțin ciudat: să alerge până la Recea. „De multe ori alergam din Recea până în Făgăraș sau invers și lumea mă întreba de ce fac asta. Unii credeau că nu am cu ce să merg sau că vreau să fac economie la benzină. Până la urmă, într-un fel, chiar am mai scutit ceva benzină în toți anii ăștia. Dacă tot trebuie să fac kilometri pentru antrenament, de ce să nu-i fac între două locuri în care oricum ajung?”, spune, haios, Didi.
În jurul lui s-a format între timp o mică, dar activă comunitate de alergători din Făgăraș. Sunt aproximativ zece persoane, fete și băieți, care ies frecvent împreună la alergare. Pentru Didi, grupul a devenit o adevărată a doua familie.
Printre oamenii de la care spune că a învățat cel mai mult se află și Mihai Marciuc (a cărui poveste o puteți citi aici), unul dintre cei mai experimentați alergători din zona Făgărașului și un sportiv cu numeroase participări la competiții de profil. Cei doi au alergat și împreună la unele concursuri.
Didi nu se consideră un sportiv de elită. Nu aleargă pentru recorduri și nici nu vorbește despre podium ca despre un obiectiv permanent. Spune însă că are o regulă simplă: să termine, de fiecare dată când poate, în prima jumătate a clasamentului. Iar câștigul nu îl măsoară în medalii. „Eu spun că investesc, nu câștig. Am investit în sport și, odată cu sportul, am renunțat la anumite lucruri nesănătoase, am fost mai atent la alimentație și la odihnă. Dar sportul m-a disciplinat foarte mult. Am câștigat sănătate, am câștigat prieteni și am cunoscut oameni pe care altfel probabil nu i-aș fi întâlnit niciodată, cum ar fi Mihai. Pentru mine, toate lucrurile astea sunt câștiguri, chiar dacă nu sunt neapărat trofee puse pe un raft.”
Pe lângă alergare, îi plac schiul, drumețiile montane și fotografia. Spune că la alergare nu are întotdeauna timp să observe peisajul, pentru că trebuie să fie atent la ritm, traseu și kilometri. La drumeție însă își permite să se oprească și să privească.
Și mai este ceva ce a învățat în acești șase ani: diferența dintre un cross, un semimaraton, un maraton și un ultramaraton. În linii mari, crossul - despre care acum vom afla cu toții - are în jur de 10 kilometri, semimaratonul 21,1 kilometri, maratonul 42,2 kilometri, iar ultramaratonul începe, în mod uzual, de la distanțe de aproximativ 70 de kilometri în sus.
Cu cei 103 kilometri de la Constanța, Didi și-a câștigat deja dreptul de a spune că este și ultramaratonist.
A alergat și în afara României, anul trecut, la Orhei, în Republica Moldova. Iar următoarea țintă este deja stabilită. În martie 2027, vrea să ajungă la Roma, alături de mai mulți prieteni din Făgăraș, pentru maratonul de 42 de kilometri.
Pentru omul care a început să alerge pentru că nu mai putea merge la sală, drumul până la Roma spune, de fapt, aproape toată povestea. A început cu câteva ture pe stadion. A continuat cu 5 kilometri. Apoi 10, 20, 42. Și, la un moment dat, 103. Iar acum, când pentru mulți 2.000 de kilometri într-un an ar părea o distanță imposibilă, pentru Didi Ioan Angel au devenit pur și simplu kilometrii unui stil de viață.
(CRISTINA CORNILĂ)