O sumă considerabilă de bani, pierdută într-o stație de alimentare cu carburanți din Făgăraș, a fost găsită și returnată proprietarului datorită intervenției rapide a Poliției Locale Făgăraș.
Polițiștii locali au fost sesizați de un făgărășean care a raportat pierderea banilor în momentul în care se afla într-o stație Peco din municipiu. Echipa de intervenție a verificat zona și a reușit să identifice suma dispărută, aceasta fiind recuperată în scurt timp.
Banii au fost restituiți proprietarului conform procedurilor legale, iar Poliția Locală subliniază importanța respectării obligației de a preda autorităților bunurile găsite pe domeniul public. Predarea acestora permite identificarea rapidă a persoanei de drept și evitarea unor situații neplăcute sau a unor consecințe juridice.
Poliția Locală Făgăraș reamintește că astfel de gesturi contribuie la menținerea unui climat de încredere și responsabilitate în comunitate.
(CRISTINA CORNILĂ)
