Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă dimineață, la ora 11:00, programul de guvernare și lista miniștrilor cu care va solicita votul de învestitură în Parlament. Audierile în comisiile de specialitate și votul în plen sunt programate la începutul săptămânii viitoare.
Potrivit Digi24, Mureșan a declarat că a reușit să finalizeze programul de guvernare în cinci zile și că propune „o listă de miniștri serioși”. Depunerea documentelor vine după o perioadă de instabilitate politică. Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai. Ulterior, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe 4 iunie pe europarlamentarul Eugen Tomac să formeze un nou executiv, însă acesta și-a depus mandatul pentru că nu a reușit să obțină o majoritate parlamentară. A doua propunere, Adrian Veștea, s-a prezentat în Parlament pe 22 iunie, dar nu a obținut voturile necesare pentru învestitură.
Vicepremieri și ministere conduse de aceștia
- Mircea Abrudean (PNL) – Afaceri Interne și vicepremier
- Radu Miruță (USR) – Apărare Națională și vicepremier
- Tánczos Barna (UDMR) – Agricultură și Dezvoltare Rurală și vicepremier
Ministere PNL
- Alexandru Nazare – Finanțe
- Raluca Turcan – Muncă, Familie, Tineret și Solidaritate Socială
- Oana Gheorghiu – Sănătate
- Sebastian Burduja – Energie
- Dragoș Pîslaru – Investiții și Proiecte Europene
- Mihai Dimian – Educație și Cercetare
Ministere USR
- Diana Buzoianu – Mediu, Ape și Păduri
- Oana Țoiu – Afaceri Externe
- Cătălin Drulă – Transporturi și Infrastructură
- Irineu Darău – Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism
Ministere UDMR
- Cseke Attila – Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație
- Bulcsú Koppány Ötvös – Cultură
Tehnocrat / independent
- Andrea Chiș – Justiție
Secretar general al Guvernului (rang de ministru)
- Dan Reșitnec (USR)
Audierile miniștrilor în comisiile parlamentare sunt programate luni și marți, fiecare sesiune urmând să dureze cel puțin 60 de minute, conform solicitării premierului desemnat. Votul de învestitură ar putea avea loc marți după-amiază sau miercuri dimineață, în funcție de durata audierilor. Siegfried Mureșan a transmis că își dorește finalizarea procedurii la începutul săptămânii viitoare, pentru ca noul Guvern să poată începe activitatea imediat după vot.