Un bărbat de 45 de ani din județul Brașov este cercetat penal într-un dosar ce vizează infracțiunile de contrabandă asimilată și dare de mită, prejudiciul estimat depășind 5 milioane de lei. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au pus în executare, la data de 29 septembrie, un mandat de aducere emis pe numele acestuia, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Dosarul penal a fost deschis în luna martie, în urma unei sesizări din oficiu a polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice. Potrivit probatoriului administrat până în prezent, în perioada 2024 - 2025, bărbatul ar fi deținut și comercializat pe teritoriul României bijuterii provenite din contrabandă, în valoare totală de aproximativ 5.200.000 de lei.
Pentru distribuirea bijuteriilor către cumpărători din diferite zone ale țării, acesta ar fi beneficiat de sprijinul unor angajați ai unei societăți de curierat. În schimbul serviciilor oferite, bărbatul le-ar fi dat acestora diverse sume de bani. Coletele ar fi fost expediate folosind date false privind expeditorul – nume, adresă și număr de telefon –, în timp ce angajații implicați ar fi cunoscut identitatea reală a persoanei care trimitea bunurile.
Bijuteriile ar fi fost livrate cu plata ramburs, iar după ce societatea de curierat colecta contravaloarea acestora, angajații ar fi transmis direct informațiile către bărbat. Ulterior, acesta se întâlnea cu ei în diferite locații pentru a încasa sumele rezultate din vânzări. În schimbul sprijinului acordat, angajații ar fi primit mită în valoare totală de aproximativ 12.000 de lei, potrivit IPJ Brașov.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus, la data de 29 septembrie, punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile de dare de mită și contrabandă, precum și luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
(CRISTINA CORNILĂ)
