Puțini locuitori ai Țării Făgărașului mai știu că, în secolul al XVIII-lea, satul Drăguș găzduia trei mănăstiri, fiecare cu viață monahală activă, călugări, călugărițe, cărturari și preoți. Această istorie este documentată în volumul „Aspecte reprezentative pentru Țara Făgărașului în decursul timpului”, publicat în 2026 la Editura Andreiana din Sibiu. Autorul, Vasile Tabără, originar din Viștea de Jos, reunește conscripții, însemnări din cărți de cult și rapoarte oficiale din secolul al XVIII-lea.

Cele trei mănăstiri din Drăguș erau:

1. Mănăstirea Drăgușu de Sus – menționată în conscripția din 1748, cu nouă viețuitori.

2. Mănăstirea Drăgușu de Jos (Comișii Codrea) – aflată pe pământul boierului Tamaș Codrea, cu preotul-călugăr Varlaam, trei călugări și opt călugărițe.

3. Mănăstirea lui Calotă – menționată în conscripția din 1750 și în însemnări ulterioare.

Documentele arată că viața monahală la Drăguș este atestată încă din 1726, iar în 1736 un protopop consemna recuperarea unei Evanghelii furate și returnarea ei la „mănăstirea veche de la Drăguș”. În anii 1740 - 1743, cărturarul Matei Voileanu, logofăt și gramatic, a locuit la una dintre mănăstiri, unde a scris „Viețile Sfinților”, predici, istorioare morale și a tălmăcit psalmi. El revenea periodic la mănăstirea din Drăguș după 1747, semn al unei vieți monahale stabile.

Conscripțiile și rapoartele oficiale din 1761 - 1767 arată că toate cele trei mănăstiri au fost distruse din ordinul generalului Bukow, în cadrul campaniei de desființare a așezămintelor monahale din Ardeal. Terenurile lor au fost preluate ulterior de baronul Samuel Brukenthal. Înainte de distrugere, cele trei mănăstiri aveau împreună fânețe de 8 - 20 care, semn al unei organizări economice bine conturate.

Cartea lui Vasile Tabără reface această istorie fragmentată, arătând că Drăgușul nu a fost doar un sat de munte, ci un loc cu tradiție monahală puternică, cu călugări, călugărițe, cărturari și preoți care au lăsat urme în documentele vremii.

Continuarea acestei vieți monahale de la Drăguș o regăsim începând cu anul 2024, în Schitul ,,Sf. Arsenie Boca de la Prislop și Sf. Serafim cel Răbdator de la Sâmbăta" - schit construit pe locul numit ,,Valea Sâmbetei", în apropiere de cabana cu același nume.

(CRISTINA CORNILĂ)