Municipiul Făgăraș demarează astăzi, vineri, 2 octombrie 2026, o acțiune amplă de curățenie și dezinfecție în toate părculețele și spațiile de joacă pentru copii din oraș. Intervențiile sunt realizate pentru a asigura condiții cât mai bune de igienă și siguranță, având în vedere utilizarea frecventă a acestor zone de către cei mici.
Echipamentele de joacă sunt curățate și dezinfectate conform procedurilor specifice, iar pentru dezinfecție este utilizată cloramina, substanță folosită în mod obișnuit în acțiunile de igienizare din spațiile publice.
Primăria Făgăraș transmite mulțumiri părinților și copiilor pentru înțelegere și îi roagă să respecte eventualele indicații sau restricții temporare de acces în zonele unde se intervine, pentru a permite desfășurarea în siguranță a lucrărilor.
(CRISTINA CORNILĂ)
