Primăria orașului Victoria a finalizat amenajarea unei noi parcări destinate microbuzelor și vehiculelor de dimensiuni mari, amplasată la intrarea în oraș, pe strada Victoriei. Zona era anterior neutilizată și acoperită de vegetație, iar transformarea ei urmărește fluidizarea traficului și eliberarea parcărilor dintre blocuri.
Suprafața a fost curățată, vegetația îndepărtată, iar terenul pregătit prin așternerea unui strat de beton concasat, urmat de piatră concasată. La final, întreaga platformă a fost compactată pentru a asigura stabilitatea necesară. Parcarea are 120 de metri lungime și 16 metri lățime, însumând 1.920 de metri pătrați.
Potrivit primarului Camelia Gligor, amenajarea a fost realizată în urma discuțiilor cu locuitorii, care au semnalat nevoia unui spațiu dedicat staționării vehiculelor mari, astfel încât străzile și parcările din zonele rezidențiale să fie degrevate.
Procedurile de dezmembrare au fost deja finalizate, iar administrația locală urmează să parcurgă etapele legale pentru atribuirea locurilor de parcare. Primăria transmite că, odată ce bugetul va permite, zona va fi asfaltată. Până atunci, demersurile continuă pentru ca parcarea să poată fi utilizată în condiții organizate.
(CRISTINA CORNILĂ)
