Deși Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este astăzi unul dintre cele mai cunoscute centre spirituale din Țara Făgărașului, aproape nimeni nu mai știe că în aceeași zonă a existat, în trecut, o a doua mănăstire, complet dispărută. Profesorul Vasile Tabără, originar din Viștea de Sus, readuce în atenția publicului acest episod uitat în volumul ,,Aspecte reprezentative pentru Țara Făgărașului în decursul timpului", publicat la Editura Andreiana în anul 2026.

În lucrare, Tabără notează explicit existența unui al doilea așezământ monahal: „La Sâmbăta de Sus au existat două mănăstiri", notează el, una dintre ele dispărută fără să mai lase urme vizibile. Această mențiune, aproape necunoscută publicului larg, deschide o discuție importantă despre istoria monahală a zonei.

Mânăstirea se numea La Chilii sau Mânăstirea de Jos și se afla la granița dintre hotarele satului Sâmbăta de Sus și Lisa. Lăcașul de cult apare menționat în Urbariul satului Sâmbăta de Sus din 1772, în care se făcea referire la mânăstirea de sus și mânăstirea de jos. Fiecare mânăstire avea propria conducere, la cea care nu se mai vede astăzi viețuiau 3 călugări, iar egumen era preotul Andrei Matei. Cea mare îl avea egumen pe Visarion pe vremea aceea. ,,Se presupune că Visarion avea întâietate, dacă avem în vedere că semnătura obișnuită a acestuia era Visarion - întâiul egumen", menționează autorul în lucrarea sa.

Așezământul dispărut: un loc pierdut în istorie

Mănăstirea necunoscută de la Sâmbăta de Sus apare în consemnări vechi ca un mic centru monahal, probabil ridicat în secolele XVII–XVIII, într-o perioadă în care comunitățile din Țara Făgărașului căutau locuri de refugiu spiritual și cultural. Tabără arată că așezământul nu a avut dimensiunile mănăstirii brâncovenești, însă a funcționat ca un loc de rugăciune și sprijin pentru satele din jur.

Lipsa unor construcții durabile a făcut ca mănăstirea să dispară treptat, iar urmele sale au fost înghițite de timp. Nu există vestigii vizibile, iar memoria locului s-a păstrat doar în documente și în tradiția orală. Dispariția ei a fost accelerată de schimbările politice și religioase din Transilvania, care au afectat numeroase așezăminte ortodoxe.

De ce a fost uitată această mănăstire

Notorietatea Mănăstirii Brâncoveanu, reconstruită și dezvoltată în secolul XX, a acoperit complet existența celui de-al doilea așezământ. În plus, lipsa unor ruine sau a unor elemente arhitecturale identificabile pe teren a făcut ca mănăstirea dispărută să nu intre în atenția cercetătorilor.

Vasile Tabără arată că istoria monahală a Sâmbetei de Sus este mai complexă decât se crede, iar recuperarea acestor informații contribuie la o înțelegere mai amplă a rolului spiritual al zonei. În carte, el reconstituie contextul în care a funcționat mănăstirea dispărută, folosind documente istorice, referințe bibliografice și mărturii locale.

(CRISTINA CORNILĂ)