LOGO2
Charlie Ottley are un loc preferat unde mănâncă românește atunci când vine la Făgăraș
2640 vizualizari

Omul de televiziune britanic Charlie Ottley s-a întors la Făgăraș pentru filmări la Cetate, iar una dintre opririle sale a fost din nou la restaurantul Cuptorul Lagunei - Casa Embacher, unde s-a bucurat de preparate tradiționale românești. Ciorba de fasole și tocănița de vânat au fost printre mâncărurile care l-au impresionat.

Pentru Charlie Ottley, Făgărașul nu mai este doar un oraș prin care treci în drum spre altă destinație. A început să fie un loc în care revii, în care îți faci prieteni și unde știi că te așteaptă o masă bună. Iar când vine vorba despre mâncare, omul de televiziune britanic are deja un loc preferat în centrul orașului: Cuptorul Lagunei - Casa Embacher, restaurantul care aparține familiei omului de afaceri Ovidiu Popa. Zilele trecute, Charlie Ottley a revenit la Făgăraș, unde a filmat la Cetate pentru BBC. A fost însoțit de soție și de echipa sa de filmare, formată din aproximativ 15 persoane. După filmări, grupul a trecut pragul restaurantului în care britanicul a mai fost și anul trecut, pe 7 septembrie 2025.

De această dată, gazdele aveau pregătite un meniu cu specific românesc, astfel încât oaspeții să se bucure de gusturile tradiționale. La aperitiv au fost servite slănină, ceapă și jumări, urmate de ciorbă de burtă și ciorbă de fasole. La felul principal, invitații au avut de ales între tocăniță de vânat și un platou cu mici, ceafă de porc și carne de pui.

„De data aceasta, Charlie a venit la noi după ce a filmat la Cetatea Făgărașului pentru BBC, însoțit de soție și de echipa sa de filmare, în jur de 15 persoane. Am reușit să-i facem să mănânce românește, dacă tot sunt în România, și să se simtă ca la noi acasă. I-am servit cu aperitive tradiționale, cu slănină, ceapă și jumări, apoi am avut ciorbă de burtă și ciorbă de fasole. I-a plăcut foarte mult ciorba de fasole și ne-a spus că este ciorba lui preferată din România. La felul principal, a preciat tocănița de vânat, despre care a spus că seamănă cu ceaunul pe care îl prepară și el în mod obișnuit”, ne-a povestit Rareș Popa.

Prima întâlnire dintre Charlie Ottley și gazdele de la Cuptorul Lagunei - Casa Embacher a avut loc în toamna lui 2025, când omul de televiziune a trecut prin Făgăraș. Vizita de atunci a fost începutul unei relații de prietenie, iar revenirea sa arată că locul i-a rămas în memorie. Între timp, s-a familiarizat cu orașul și a început să-l privească diferit. „Prima dată a fost la noi pe 7 septembrie 2025, când a trecut prin Făgăraș. De atunci am păstrat legătura și s-a creat o relație de prietenie. Ne-a spus chiar că, înainte, Făgărașul era un loc prin care treceai, dar acum este un loc în care să te oprești. Ne-a povestit că intenționează să revină pentru a mai filma aici și ne-a spus că ar vrea să rămână și peste noapte în oraș, după ce va fi terminat hotelul de deasupra restaurantului nostru, pentru a se putea caza într-una dintre camere”, a mai spus Rareș Popa.

Deocamdată, Charlie Ottley nu a anunțat când va reveni la Făgăraș, însă intenția de a filma din nou aici este privită cu bucurie de localnici, care speră că acest lucru va duce la promovarea orașului nostru. Iar dacă Cetatea Făgărașului îl atrage pentru poveștile și imaginile pe care le poate descoperi aici, mâncarea tradițională de la Cuptorul Lagunei - Casa Embacher pare să fie motivul pentru care vizita sa nu se încheie fără o masă pe cinste.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *