Făgărășeanul Lucian Mija va ocupa funcția de prefect al județului Brașov, rămasă vacantă după demisia lui Cătălin Văsii. Nominalizarea sa a fost anunțată de președintele PSD Brașov, Marius Dunca, în contextul schimbărilor de la nivelul prefecturilor, care au loc, de regulă, odată cu instalarea unui nou Guvern.
Contactat telefonic de Ziarul Online, Lucian Mija a explicat că numirea trebuie să parcurgă mai întâi procedura legală, înainte de instalarea pe post „Înainte de instalarea propriu-zisă trebuie emisă o hotărâre de Guvern. Această hotărâre este nominală, pentru fiecare prefect și subprefect în parte. După ce va fi publicată în Monitorul Oficial, va avea loc instalarea. Țin foarte mult să le mulțumesc colegilor social-democrați și președintelui Marius Dunca, pentru propunerea mea în această funcție și încrederea pe care mi-au acordat-o”, a declarat Lucian Mija pentru Ziarul Online.
De la antreprenoriat la administrația publică
În vârstă de 49 de ani, Lucian Mija este jurist de profesie și are experiență atât în mediul privat, cât și în administrația publică locală și județeană. Acesta a absolvit Colegiul Național „Radu Negru” din Făgăraș, în 1996, apoi a urmat studiile universitare în domeniul științelor juridice, pe care le-a încheiat în 2000.
Primul său loc de muncă a fost la Nitramonia Făgăraș, unde a activat ca jurist în perioada 2000–2002, ocupându-se, printre altele, de recuperarea creanțelor, documente și contracte.
Ulterior, s-a orientat către antreprenoriat. În perioada 2002–2021, a administrat societăți comerciale din domeniul transporturilor de marfă și persoane, precum și al serviciilor profesionale de curățenie.
Între 2015 și 2021, a fost director al unei societăți care activa în domeniul producției de articole de marochinărie și accesorii.
Pregătirea sa profesională include și un program internațional de dezvoltare antreprenorială, EMPRETEC, desfășurat sub egida Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, pe care l-a absolvit în 2012.
Experiență în administrația publică din Făgăraș și Brașov
Lucian Mija a intrat în administrația publică locală în 2021, când a devenit consilier personal al primarului municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu. În această funcție, a participat la elaborarea strategiilor de dezvoltare locală și la monitorizarea proiectelor municipiului.
În perioada 2022–2025, a ocupat funcția de administrator public al Făgărașului, având responsabilități legate de dezvoltarea economică, socială și urbanistică a municipiului, coordonarea serviciilor subordonate și managementul proiectelor.
În martie 2025, a fost numit subprefect al județului Brașov. În această calitate, a avut atribuții privind activitatea serviciilor publice deconcentrate, analiza și îmbunătățirea activității acestora, precum și responsabilități în domeniul prevenirii faptelor de corupție și al securității instituționale. A demisionat din funcție în aprilie 2026, după ce PSD s-a retras de la guvernare.
Studii de administrație publică și pregătire pentru funcția de prefect
În perioada 2019–2021, Lucian Mija a urmat un program de masterat în administrație publică la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Potrivit informațiilor prezentate anterior de acesta, a finalizat studiile ca șef de promoție.
În 2025, a absolvit și programul de formare specializată pentru numirea într-o funcție de demnitate publică de prefect și subprefect, organizat de Institutul Național de Administrație din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
În 2024, făgărășeanul a candidat din partea PSD Brașov pentru un mandat de deputat, fiind clasat pe locul al treilea pe lista partidului pentru Camera Deputaților.
Numirea sa în funcția de prefect urmează să fie oficializată prin hotărârea de Guvern, publicată în Monitorul Oficial, după care va putea avea loc instalarea în funcție.
(CRISTINA CORNILĂ)
