LOGO2
AVPS Făgăraș a finalizat noul observator pentru mistreți de pe fondul cinegetic Sâmbăta
585 vizualizari

Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Făgăraș a finalizat construcția noului observator pentru mistreți de pe fondul cinegetic nr. 43 Sâmbăta, în zona cunoscută de localnici drept „La Pădurice”, pe drumul dintre Sâmbăta și Viștișoara. Construcția a fost ridicată integral din lemn, respectiv cherestea de brad, și înlocuiește un observator mai vechi de pe acel fond, care se degradase și nu mai putea fi folosit în condiții bune.

Noul observator este amplasat la aproximativ 2,5 metri deasupra solului și este închis, astfel încât paznicul de vânătoare să poată supraveghea zona fără să deranjeze animalele. În interior va fi amenajat și un spațiu pentru odihnă, deoarece, în anumite situații, supravegherea presupune ca paznicul să rămână acolo și peste noapte.

„Am terminat observatorul de pe fondul cinegetic Sâmbăta. Este construit integral din lemn din brad. Am vrut să facem o construcție trainică, închisă, în care paznicul de vânătoare să poată sta mai multe ore, atunci când este nevoie. Amenajăm și un pat, pentru că sunt situații în care animalele sunt deja în zonă, iar plecarea paznicului le-ar putea deranja. În felul acesta, poate rămâne peste noapte și își poate continua activitatea de supraveghere”, a declarat Sorin Șuler, directorul executiv al AVPS Făgăraș.

Observatorul este folosit în principal pentru urmărirea mistreților, însă în apropierea locurilor unde este administrată hrana ajung și alte animale sălbatice, printre care vulpi și șacali.

AVPS Făgăraș gestionează opt fonduri cinegetice, iar pe fiecare dintre acestea există cel puțin un observator. Pe unele fonduri sunt amenajate mai multe astfel de construcții, în funcție de necesități. Fondurile Felmer, Strâmba și Veneția au câte două observatoare, iar cel de la Cincu are trei. Prin finalizarea construcției de la Sâmbăta, asociația are încă un punct de supraveghere funcțional pe unul dintre fondurile cinegetice pe care le administrează.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *