Situația actuală, marcată de deficite de producție și de costuri ridicate ale energiei, obligă Guvernul să regândească urgent mecanismele de ajutor și criteriile pentru acordarea voucherelor destinate consumatorilor vulnerabili. Dumitru Chisăliță afirmă că schema de sprijin aflată în vigoare nu mai reflectă realitățile economice, în condițiile în care Bucureștiul are, raportat la puterea de cumpărare, cea mai scumpă electricitate din Europa.
Ministerele Energiei și Muncii lucrează la stabilirea unor noi limite de venit de la care cetățenii pot solicita sprijin direct pentru plata facturilor. Obiectivul este ca ajutoarele să fie direcționate mai eficient către persoanele care au cu adevărat nevoie, renunțându-se la modelul anterior, în care sume mici erau distribuite unui număr foarte mare de beneficiari.
Actuala schemă de compensare pentru consumatorii casnici de gaze expiră la 1 aprilie, însă autoritățile iau în calcul menținerea unei forme de sprijin și după această dată. Ministrul Energiei susține că o trecere bruscă de la un sistem administrativ-reglementat la piața liberă ar fi riscantă, mai ales într-o perioadă cu consum ridicat și stocuri limitate. De aceea, o prelungire a plafonării ar putea preveni creșteri semnificative ale facturilor și ar permite o tranziție graduală către un nou cadru de piață. Executivul urmează să prezinte până la finalul anului un set de măsuri concrete, care să includă atât criterii actualizate pentru sprijinul acordat consumatorilor vulnerabili, cât și un mecanism de protecție pentru gospodăriile care depind de gazele naturale în sezonul rece.
(VIORICA ȘTEFAN)
