Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a testat telefonic accesul pacienților la consultații în ambulatoriile mai multor spitale din țară, inclusiv la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Fără să își dezvăluie identitatea, acesta s-a prezentat drept nepotul unei paciente care avea nevoie de o consultație neurologică.
Convorbirea cu reprezentanții Spitalului Județean Sibiu apare într-un videoclip publicat joi, 5 noiembrie, pe pagina de Facebook a ministrului. Demersul a făcut parte dintr-o serie de apeluri efectuate către spitale din București, Constanța, Timișoara, Iași și Sibiu, cu scopul declarat de a verifica direct timpii de așteptare pentru programările în ambulatoriu. În cadrul apelului către unitatea medicală din Sibiu, ministrul a solicitat o programare la neurologie pentru „bunica” sa. Operatorul i-a transmis că toate locurile disponibile pentru luna noiembrie sunt deja ocupate.
„Sunt toate locurile ocupate în noiembrie?”, a întrebat ministrul în timpul convorbirii.
Potrivit discuției prezentate în videoclip, răspunsul primit a fost că nu mai există locuri disponibile în luna respectivă, iar pacienții pot încerca să obțină o programare pentru perioada următoare.
Demersul ministrului a fost criticat de deputatul USR de Sibiu, Adrian Echert, care a calificat acțiunea drept una lipsită de consistență în raport cu problemele sistemului de sănătate. „Ipocrizie”, a transmis parlamentarul, susținând că dificultățile privind programările în spitalele publice sunt cunoscute de mult timp și necesită măsuri concrete, nu doar verificări punctuale realizate prin apeluri telefonice.
(CRISTINA CORNILĂ)
CLICK AICI PENTRU FILMAREA PUSĂ PE FACEBOOK DE ALEXANDRU ROGOBETE
