LOGO2
Nu doar comune și orașe dispar din România, ci și județe, dacă reforma administrativă chiar se întâmplă
1050 vizualizari

Reforma administrativ-teritorială aflată în analiză la PSD ar putea schimba semnificativ harta României, nu doar prin comasarea comunelor și a orașelor mici (CLICK AICI), ci și prin reducerea numărului de județe. Vicepreședintele PSD, Dragoș Benea, susține că o reorganizare reală trebuie să includă și reconfigurarea județelor, subiect care va fi analizat de grupul de lucru pe care îl coordonează. Potrivit acestuia, reforma administrativă nu ar trebui să se limiteze la reorganizarea localităților cu populație redusă, ci să vizeze și actuala structură a județelor. „Dacă nu ne atingem și nu atacăm și această problemă a reconfigurării județelor, degeaba ne-am apucat. Cu siguranță, atâta timp cât coordonez acest grup de lucru, va fi atacată și problema județelor”, a declarat europarlamentarul PSD.

Acesta a precizat că a analizat modele de organizare administrativă din mai multe state europene, precum Danemarca, Estonia, Letonia și Polonia, țări care au realizat în trecut reforme ample pentru eficientizarea administrației publice. Benea a dat exemplul Poloniei, care a redus numărul unităților administrative de rang superior de la 49 la 16 voievodate, considerând că România poate găsi modele viabile de reorganizare în experiența altor state europene.

 

Modelul celor 15 Curți de Apel, punct de plecare pentru discuții

Una dintre variantele evocate de liderul PSD pornește de la organizarea sistemului judiciar, care funcționează în prezent pe baza a 15 Curți de Apel. Potrivit acestuia, modelul ar putea reprezenta un reper pentru viitoarele discuții privind reorganizarea administrativă.

Totuși, Dragoș Benea a subliniat că existența a 15 Curți de Apel nu înseamnă că România ar urma să aibă exact 15 județe. „Cu județele aș putea să vă propun ca discuție, de exemplu, modelul Curților de Apel, care în sistemul judiciar s-a văzut că este eficient. Acum trebuie văzut dacă în sistemul administrației locale ceva similar ar fi eficient. E vorba de 15 Curți de Apel, dar asta nu înseamnă că vor fi 15 județe. Dar e un punct de plecare pentru o discuție. Eu nu vreau acum să avansez cifre: 15, 18, 20, poate vor fi 22, poate vor fi 12. Tot acești indicatori vor spune”, a explicat social-democratul.

Astfel, în acest moment nu există o variantă finală privind numărul de județe, însă scenariile discutate ar putea duce la o reducere semnificativă față de cele 41 de județe existente în prezent. Dacă se v a întâmpla asta, harta României cu județe, așa cum o știm în prezent, nu va mai exista.

 
 

Comasarea comunelor și a orașelor mici, pe agenda PSD

Discuția privind reorganizarea județelor vine în completarea altor măsuri analizate de PSD. Printre acestea se află comasarea comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori și reorganizarea unor orașe care nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori. Potrivit lui Dragoș Benea, peste 55% dintre orașele României nu mai ating acest prag demografic, deși continuă să funcționeze cu administrații specifice mediului urban.

Ca exemplu, acesta a menționat posibilitatea unei reorganizări în județul său, Bacău, unde orașul Slănic Moldova și municipiul Târgu-Ocna ar putea forma, în viitor, o singură unitate administrativă. Reforma administrativ-teritorială se află deocamdată în faza de analiză, iar PSD urmează să stabilească, pe baza unor indicatori economici și demografici, forma finală a propunerilor care vor fi înaintate în perioada următoare.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 
   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *