LOGO2
Doi vânători prinși în flagrant, după ce ar fi împușcat un urs brun. Au fost reținuți și sunt cercetați penal
687 vizualizari

Doi bărbați din zona Făgărașului au fost reținuți de polițiști, în noaptea de 17 spre 18 aprilie, după ce ar fi împușcat ilegal un urs brun pe fondul cinegetic din apropierea orașului Victoria. Intervenția rapidă a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Brașov, sprijiniți de colegii de la Secția de Poliție Rurală Voila, a dus la prinderea în flagrant a suspecților.

 

Prinși imediat după împușcare

Cei doi bărbați – unul de 37 de ani, din Victoria, și altul de 24 de ani, din comuna Viștea – au fost surprinși la scurt timp după ce ar fi executat focuri de armă asupra unui urs brun, fără a deține autorizație legală de vânătoare. Polițiștii au descoperit asupra lor arma de vânătoare folosită, echipată cu dispozitiv de termoviziune, precum și alte echipamente specifice activității de braconaj. De asemenea, au fost găsite și părți de origine animală, indicii clare ale faptei comise.

 

Reținuți pentru 24 de ore

Pe baza probelor strânse, polițiștii au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Urmează să fie prezentați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, care vor decide măsurile ce se impun în continuare.

 

Cercetări pentru trei infracțiuni grave

Dosarul penal este instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, iar cei doi sunt cercetați pentru:

- braconaj cinegetic,

- uz de armă fără drept,

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

La finalizarea cercetărilor, procurorii vor stabili răspunderea penală și eventualele măsuri suplimentare.

Reprezentanții IPJ Brașov subliniază că acționează ferm împotriva oricăror fapte care afectează fondul cinegetic și intervin prompt atunci când există indicii privind încălcări grave ale legislației în domeniu.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *