Un an de la proclamarea locală a canonizării Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus

16 august 2026 marchează un an de la unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus: proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător. În urmă cu un an, foarte mulți credincioși au participat la ceremonia prin care numele duhovnicului care a slujit aproape o jumătate de secol la Sâmbăta de Sus a fost așezat, în mod solemn, în rândul sfinților cinstiți de Biserica Ortodoxă Română.

Drumul până la acel moment începuse cu mult înainte de 16 august 2025. Sfântul Serafim cel Răbdător s-a născut la 27 octombrie 1912, în satul Totoi, județul Alba, primind la botez numele Dimitrie. În noiembrie 1938 a fost hirotonit diacon, iar apoi a plecat în Sfântul Munte Athos, unde, împreună cu Părintele Arsenie Boca, a viețuit timp de șase luni la Chilia „Sfântul Ipatie”. După întoarcerea în țară s-a așezat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde a participat la rezidirea așezământului monahal.

În 1941 a fost hirotonit preot și, în același an, a primit tunderea în monahism. Avea să rămână legat de Mănăstirea Brâncoveanu până la sfârșitul vieții. A trecut la cele veșnice la 20 decembrie 1990.

Canonizarea, decisă în 2024

În zilele de 11 și 12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 cuvioși și mărturisitori români ai secolului al XX-lea, între aceștia aflându-se și Părintele Serafim de la Sâmbăta de Sus. El a primit titulatura de Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, iar ziua de prăznuire a fost stabilită pentru 20 decembrie, data trecerii sale la cele veșnice.

Decizia sinodală din 2024 a reprezentat canonizarea propriu-zisă. Proclamarea publică avea să fie făcută ulterior, într-un moment comun pentru cei 16 sfinți. Acest lucru s-a întâmplat la 4 februarie 2025, la Catedrala Patriarhală din București, în ziua în care Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Centenarul Patriarhiei Române. La finalul Sfintei Liturghii, în prezența Patriarhului Daniel și a membrilor Sfântului Sinod, a fost citit Tomosul Sinodal prin care cei 16 sfinți au fost proclamați oficial.

Pentru fiecare dintre cei 16 sfinți urma apoi să aibă loc proclamarea locală, în eparhia și locul legat de viața și lucrarea sa. Pentru Sfântul Serafim, locul firesc a fost Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde a slujit aproape cinci decenii.

Mormântul din cimitirul mănăstirii, deschis după aproape 35 de ani

Un moment important al pregătirilor pentru proclamarea locală a fost 26 aprilie 2025. Mormântul Sfântului Serafim se afla în cimitirul Mănăstirii Brâncoveanu. În acea zi, la aproape 35 de ani de la moartea sa, mormântul a fost deschis, iar osemintele au fost deshumate în cadrul unei slujbe oficiate de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului, împreună cu alți ierarhi și în prezența obștii mănăstirii și a numeroși pelerini.

După deshumare, moaștele au fost purtate în procesiune în jurul bisericii în care Sfântul Serafim a slujit timp de aproximativ 50 de ani și au fost așezate în Paraclisul Mare al mănăstirii.

În august, înaintea ceremoniei de proclamare, osemintele au fost așezate într-o raclă din lemn sculptat, pregătită pentru cinstirea publică a sfântului.

La cimitirul mănăstirii, locul în care fusese înmormântat Părintele Serafim, a rămas însă mărturia mormântului său. În zilele premergătoare proclamării locale a fost binecuvântată și o placă memorială amplasată la acel mormânt.

16 august 2025 – ziua proclamării locale

Manifestările dedicate evenimentului s-au desfășurat pe parcursul mai multor zile, între 11 și 16 august 2025. Au fost organizate slujbe, conferințe și evenimente culturale dedicate celui care avea să fie proclamat oficial, la Sâmbăta de Sus, drept sfânt.

În dimineața zilei de 16 august 2025, racla cu moaștele Sfântului Serafim a fost scoasă în procesiune. Icoana și moaștele sale au fost purtate prin curtea mănăstirii și așezate spre închinare într-un baldachin aflat lângă altarul de vară.

A urmat Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor numeros de ierarhi și clerici. După slujbă a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Tomosul Sinodal a fost citit de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Astfel, după canonizarea decisă de Sfântul Sinod în 2024 și proclamarea generală de la București din februarie 2025, Sâmbăta de Sus a avut propriul său moment solemn, în locul în care Sfântul Serafim și-a petrecut cea mai mare parte a vieții monahale.

Un an mai târziu, la 16 august 2026, racla cu moaștele sale amintește de transformarea unui mormânt din cimitirul mănăstirii într-un loc de pelerinaj. Pentru cei care ajung astăzi la Mănăstirea Brâncoveanu, există atât mormântul în care Sfântul Serafim a fost îngropat, marcat prin placa memorială, cât și moaștele sale, așezate în raclă pentru cinstire.

La un an de la proclamarea locală, numele Sfântului Serafim cel Răbdător este legat astfel, și mai puternic, de locul în care a slujit aproape 50 de ani: Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

(CRISTINA CORNILĂ)

FOTO: