LOGO2
Țara Făgărașului, o lume aparte în inima Ardealului. Un nou volum dezvăluie lucruri mai puțin cunoscute despre aproape 1.000 de ani de istorie
2301 vizualizari

Țara Făgărașului este una dintre cele mai bine conturate și, în același timp, mai interesante regiuni istorice ale Transilvaniei. Particularitățile sale sunt numeroase, de la felul în care este așezată geografic până la organizarea administrativă, tradițiile moștenirii și statutul boierilor făgărășeni.

Despre toate acestea vorbește profesorul universitar Vasile Tăbără, originar din comuna Viștea, într-un nou volum intitulat „Aspecte reprezentative pentru Țara Făgărașului în decursul timpului”. Cartea a apărut la Editura Andreiana din Sibiu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Lansarea volumului va avea loc joi, 15 octombrie, de la ora 11.00, în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș.

 

Aproape 1.000 de ani de istorie, priviți dintr-o perspectivă aparte

Autorul își propune să prezinte Țara Făgărașului din jurul anului 1000 și până în 1918, insistând asupra unor elemente care, spune acesta, o diferențiază de celelalte regiuni ale Ardealului. Unul dintre acestea este chiar relieful. Țara Făgărașului era, prin poziționarea sa între munți, dealuri și râul Olt, o adevărată cetate naturală.

O altă particularitate o reprezintă satele cu denumire dublă. În zonă există 11 astfel de sate, unele fiind diferențiate prin „de Sus” și „de Jos”, iar altele prin „Mic” și „Mare”.

„Țara Făgărașului are niște aspecte reprezentative care o deosebesc de celelalte țări ale Ardealului. Sunt lucruri pe care foarte puțină lume le cunoaște și pe care am încercat să le aduc în atenția cititorilor prin această carte”, explică profesorul Vasile Tăbără.

   

Când bărbatul lua numele și religia socrului

Printre tradițiile prezentate în volum se află și două practici mai puțin cunoscute: măritatul bărbaților și îmbăiețirea fetelor. În vechea societate făgărășeană, numele nu urma întotdeauna persoana. În cazul băiatului care pleca la casa fetei, acesta prelua numele și religia socrului. În ceea ce privește îmbăiețirea fetelor, practica era legată de transmiterea proprietăților. Moștenirea bunurilor imobile se făcea pe linie bărbătească, iar pentru ca acestea să poată rămâne unei fete era necesară o procedură specială și acceptul scaunului de judecată format din 12 boieri.

„Sunt tradiții și forme de organizare care arată cât de particulară a fost această comunitate. În cazul îmbăiețirii fetelor, exista o procedură specială prin care o fată putea păstra proprietatea familiei, deși moștenirea se făcea pe cale bărbătească”, spune autorul.

 

Țara Făgărașului, leagăn al boierilor ardeleni

Un capitol important este dedicat boierilor. Potrivit autorului, Țara Făgărașului a fost leagănul boierimii ardelene, titlul de boier fiind recunoscut în această zonă într-un mod aparte. Vasile Tăbără vorbește despre trei categorii de boieri: cei ridicați la acest rang de domnitorii Țării Românești, cei care au primit titlul din partea împăraților Imperiului Habsburgic sau a principilor Transilvaniei și iobagii care și-au cumpărat statutul de boier.

„Boierii, în sensul în care îi găsim în documentele istorice, au existat aici. Dincolo de Țara Făgărașului, acest titlu nu era recunoscut în același fel. De aceea spun că această zonă a fost leagănul boierilor ardeleni”, afirmă Vasile Tăbără.

 

O populație majoritar românească și o țară cu autonomie proprie

Volumul evidențiază și predominanța elementului etnic românesc. Autorul amintește localități precum Boholt, Calbor, Pojorta, Șona, Berivoi Mici, Gura Văii sau Ludișor, despre care documentele indică populații românești în proporții foarte ridicate, de 99 sau chiar 100%.

În același timp, Țara Făgărașului a avut un statut autonom, cu legi proprii, instanțe de judecată și aparat administrativ propriu.

Un alt aspect cercetat este numărul mare de persoane arestate și refugiate în contextul Primului Război Mondial. Potrivit documentației prezentate de autor, numărul acestora din Țara Făgărașului a fost de peste cinci ori mai mare decât cel consemnat în întreaga Transilvanie.

 

Peste 40 de schituri și mănăstiri în secolul al XVIII-lea

O altă particularitate a zonei a fost numărul mare de așezăminte monahale. În secolul al XVIII-lea erau consemnate peste 40 de schituri și mănăstiri în Țara Făgărașului. Ulterior, în urma acțiunilor generalului Bukow, desfășurate din ordinul împărătesei Maria Tereza, 34 dintre aceste lăcașuri au fost distruse.

Toate aceste informații sunt reunite într-o lucrare construită pe o documentație amplă: peste 150 de studii, semnate de mai mult de 100 de autori, precum și numeroase fonduri de arhivă.

Vasile Tăbără este el însuși autor și coautor la peste 60 de volume, iar noua sa carte încearcă să readucă în atenție o regiune care, deși face parte din spațiul transilvănean, are o istorie, tradiții și forme de organizare care o individualizează puternic.

„Aspecte reprezentative pentru Țara Făgărașului în decursul timpului” va fi prezentată publicului în cadrul lansării de la Cetatea Făgăraș, joi, 15 octombrie, de la ora 11.00.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *