LOGO2
Braconaj pe Olt: doi bărbați prinși cu 44 de kilograme de pește au fost plasați sub control judiciar
1188 vizualizari

Doi bărbați din județul Brașov, în vârstă de 56 și 58 de ani, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce au fost surprinși pescuind ilegal pe râul Olt, în zona localității Arpașu de Jos. Incidentul a avut loc duminică, 27 septembrie 2026, în jurul orei 06:30, potrivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu.

Polițiștii au intervenit în momentul în care cei doi pescuiau cu plase în barajul de pe Olt. După capturarea peștelui, aceștia l-au transportat către un autoturism parcat în apropierea digului. În urma verificărilor, a fost identificată și ridicată o cantitate de peste 44 de kilograme de pește, care urmează să fie valorificată conform procedurilor legale.

În cadrul acțiunii, polițiștii au indisponibilizat mai multe bunuri folosite la săvârșirea faptei, printre care un autoturism, o ambarcațiune pneumatică și diverse unelte de pescuit. Toate au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Cei doi bărbați au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar ulterior procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Ancheta este în desfășurare, autoritățile urmând să stabilească întreaga activitate infracțională și persoanele implicate.

 

(VIORICA ȘTEFAN)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *