LOGO2
Permise obținute ilegal printr-o metodă inventată la Brașov. Dosarul a ajuns la final, după 10 ani de audieri și procese
813 vizualizari

Un dosar complex privind obținerea frauduloasă a permiselor de conducere a ajuns la final după mai bine de un deceniu de verificări, audieri și procese. Ancheta a vizat o rețea coordonată de doi instructori auto din Brașov, care ar fi pus la punct, între anii 2013 și 2020, un sistem prin care persoane fără cunoștințe de legislație rutieră reușeau să promoveze proba teoretică.

Metoda presupunea introducerea în sala de examen a unei persoane care deținea deja permis de conducere și era înscrisă fictiv la cursuri pentru o altă categorie. Aceasta se așeza lângă candidatul care plătise pentru ajutor și îi transmitea, contra unei sume de aproximativ 3.000 de euro, variantele corecte de răspuns. În paralel, anchetatorii au descopderit că mai multe persoane din Galați își stabiliseră în acte domiciliul în Brașov, doar pentru a putea susține examenul în județ și a beneficia de metoda de fraudare.

Zeci de candidați ar fi obținut astfel permise de conducere, deși nu ar fi avut cunoștințele necesare pentru promovarea legală a probei teoretice. Rețeaua a fost destructurată în 2020, iar ancheta a dus la trimiterea în judecată a mai multor persoane în dosare conexe, ajunse în instanță în decembrie 2023.

 
DN 1 - Vlădeni
 

Deciziile instanțelor și consecințele finale ale dosarului

În februarie 2025, Tribunalul Covasna a pronunțat primele soluții importante: cei mai mulți dintre inculpați au fost achitați în ceea ce privește acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, instanța stabilind că fapta nu era prevăzută de legea penală. Pentru alte infracțiuni, procesul penal a fost închis ca urmare a prescripției răspunderii penale. În același dosar, o femeie fusese condamnată la un an și două luni de închisoare pentru participație improprie la fals intelectual.

Separat, Tribunalul Brașov a condamnat un bărbat la cinci ani și șase luni de închisoare pentru participație improprie la fals intelectual în 33 de acte materiale și trafic de influență în cinci acte materiale. Ulterior, dosarele care vizau aceleași fapte au fost reunite, iar cauza a ajuns în apel la Curtea de Apel Brașov, fiind ulterior strămutată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Instanța din Alba Iulia a pronunțat luni soluția definitivă: procesul penal față de femeia condamnată anterior a fost încetat, iar pedeapsa bărbatului a fost redusă la trei ani și două luni de închisoare, cu executare în regim de detenție.

Pe lângă sancțiunile aplicate inculpaților, ancheta a avut efecte directe asupra celor care au beneficiat de metoda de fraudare. Peste 100 de permise de conducere obținute ilegal au fost anulate, autoritățile stabilind că acestea au fost eliberate în urma unor proceduri viciate.

 

FOTO: ARHIVĂ (DN 1)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *