LOGO2
Canadienii vor ca țara lor să adere la Uniunea Europeană. Poate sau nu Canada să intre în UE?
687 vizualizari

În ultima perioadă apar tot mai multe discuții referitoare la o posibilă aderare a Canadei la UE, mai ales pe fondul relațiilor sale tensionate cu SUA, dar experții spun că poziționarea sa geografică și culturală față de continent reprezintă o problemă, transmite euronews.com.

Rețelele sociale s-au umplut de mesaje ale europenilor și canadierilor care cer ca această țară să adere la Uniunea Europeană, după ostilitatea recentă a președintelui american, Donald Trump, care a împins Ottawa mai aproape de brațele Europei.

   

Canada ar putea și ar trebui să se alăture UE pentru a rupe legăturile sale cu Washingtonul, în timp ce administrația Trump amenință să facă din Canada cel de-al 51-lea stat al său și să impună tarife aliaților săi tradiționali de acolo și din Europa, atrag atenția mai mulți oameni pe internet.

Susținătorii acestei idei spun că țara are un sistem de sănătate publică în stil european, face parte din NATO și mai adaugă că pe teritoriul țării se vorbesc limbi europene, precum engleză și franceză.

Și mai multe postări de acest fel au apărut după ce noul prim-ministru al Canadei, Mark Carney, a făcut aluzie la rădăcinile europene ale Canadei în timpul unei vizite pe bătrânul continent, prima sa călătorie oficială în străinătate de la preluarea mandatului, în care s-a întâlnit cu președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, pentru a discuta despre declarațiile și intențiile lui Donald Trump.

„Vreau să mă asigur că Franța și întreaga Europă lucrează cu entuziasm cu Canada, cea mai europeană dintre țările non-europene”, a spus Carney, adăugând că dorește să „mențină cele mai bune relații posibile și cu Statele Unite”.

Întâlnirea a avut loc după ce un sondaj publicat de Abacus Data, la sfârșitul lunii februarie, a arătat că 44% dintre canadieni cred că țara lor ar trebuie să adere la UE, comparativ cu 34% care spun că nu ar trebui să adere la UE.

Dar este acest lucru cu adevărat posibil? Ar putea Canada să se alăture cu adevărat blocului comunitar?

Paula Pinho, purtătorul de cuvânt al președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la începutul lunii martie că sunt „onorați” de rezultatele sondajului, dar a adăugat că articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană spune că doar statele europene pot solicita aderarea la UE.

Și este adevărat. Iată ce spune tratatul: „Orice stat european care respectă valorile menționate la articolul 2 și se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii”.

Cu toate acestea, tratatul nu stabilește exact ce constituie un „stat european”.

Un document din 1992 al Comisiei Comunităților Europene de atunci ne oferă, totuși, un indiciu, subliniind importanța legăturilor geografice și culturale.

„Termenul „european” nu a fost definit oficial. Combină elemente geografice, istorice și culturale care contribuie la identitatea europeană”, se spune în raport.

În trecut, potrivit Antena 3, alte țări din afara Europei continentale au cerut anterior și chiar au aderat în cele din urmă la UE.

Cipru, care este un stat european din punct de vedere cultural și politic, dar situat geografic în Asia de Vest, a devenit membru cu drepturi depline al UE în 2004.

În timp ce o parte din Turcia se află în Europa, cea mai mare parte se află și în Asia de Vest. Cu toate acestea, este o țară candidată oficială la UE, în ciuda faptului că negocierile de aderare au stagnat de ani de zile.

Marocul a solicitat aderarea în 1987, dar a fost respins pentru că nu era o țară europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *