Până la sfârșitul lunii aprilie, unsprezece zimbri care trăiesc în sălbăticia Munților Făgăraș vor primi colare speciale pentru monitorizare, permițând specialiștilor Fundației „Conservation Carpathia” să le urmărească și să le observe comportamentul.

Acțiunea a devenit posibilă după ce Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat o derogare pentru capturarea temporară a zimbrilor în acest scop.
Aceste animale se află pe teritoriul județelor Argeș, Sibiu și Brașov și fac parte din turmele reintroduse în sălbăticie în trei zone din Făgăraș: Lerești, Rucăr și Nucșoara.
Capturarea zimbrilor realizează prin tranchilizare, sub supravegherea unui medic veterinar autorizat.
După montarea colarelor, animalele vor fi eliberate în zonele din care au fost preluate.
Întreaga operațiune, pentru care este necesară o autorizație de mediu, este supravegheată de agențiile județene pentru Protecția Mediului, care vor întocmi rapoarte detaliate.
Populația de zimbri din România, estimată de specialiști se ridică la 350 de exemplare.