Un orășel pitoresc din sudul Sicilei oferă o vacanță de trei zile la prețul simbolic de 1 euro, în încercarea de a stimula turismul și de a face localitatea cunoscută.
Inițiativa „Vacanțe în Sicilia pentru 1 euro” se adresează atât italienilor, cât și străinilor.
Solicitanții trebuie să aibă peste 18 ani și să plătească un 1 euro simbolic, similar schemelor pentru cumpărarea de locuințe vechi pentru reamenajare, tot din Sicilia.
Pentru a câștiga vacanța de 1 euro, doritorii trebuie să participe la un concurs în care li se solicită să creeze și să trimită un videoclip în care să spună de ce doresc să viziteze Siculiana și ce speră să învețe despre oraș și cultura locală.
Termenul limită de aplicare este 15 martie. Vor fi selectate 10 cupluri sau familii. Primul weekend turistic este programat pentru perioada 4-6 aprilie. În cele trei zile, câștigătorii vor avea parte de cazare, masă și tururi ghidate.

Primarul localității, Giuseppe Zambito, a declarat pentru The i Paper că inițiativa urmărește să stimuleze turismul în această parte a Siciliei care nu este pe harta turistică.
„Vrem ca oamenii să descopere frumusețile orașului nostru unic, care are multe bijuterii arhitecturale, care merită văzute, pe lângă gastronomia locală. Se află în afara rutelor turistice populare obișnuite și sperăm că apropierea Siculianei de situl arheologic Agrigento cu Valea Templelor, nominalizat drept Capitală a Culturii a Italiei în acest an, va atrage și mai mulți turiști aici”, a spus Zambito.
Primarul a adăugat: „Cu acest program gratuit de weekend dorim să testăm infrastructura turistică și capacitatea de a face față unui număr suplimentar de turiști, astfel încât să devenim una dintre destinațiile cheie ale Siciliei, și nu doar vara”.
Primăria intenționează să repete competiția de vacanțe la un euro în octombrie și în primăvara viitoare.
La sfârșitul weekendului, participanții sunt obligați să creeze un alt videoclip în care să-și împărtășească experiența din Siculiana, iar clipul să fie donat primăriei locale.